Tema numarul 7. Iasul

In perioada interbelica,iasul a fost o unitate administrativa in Rgatul Romaniei.Limita de vest a judetului era Tragu-Frumos,iar la est ,judetul cuprindea  o parte din malul stang al Prutului.Acesta era organizat in 6 plasi: Bahlui,Carligatura,Codru,Copou,Turia si Ungheni.Populatia judetului  era de 275.796 de locuitori,dintre care  81,6%romani, 14,6% evrei,  0,6% rusi, 0,5% maghiari  si 0,4% germani.Populatia era alcatuita din 82%ortodocsi, 14,9%mozaici si 2,3%romano catolici.

In schimb,astazi,Iasul se afla in partea de est a Moldovei in Campia Moldovei.Orasul se afla pe raul Bahlui ,un afluent al Jijiei,care se varsa in rau Prut.Astazi Iasul are 7 coline:Cetatuia,Galata,Copou,Bucium-Paun,Sorogari,Repedea si Breaza.Iasul are astazi o populatie de 400.000 de locuitori,dintre care 98,1%romani, 1,2%tigani si alte nationatlitati 0,7%. Dupa religie: 92,5%ortodocsi,34,47%mozaici, 4,9%romano-catolici si alte religii 2,6%.

Tema numarul 5. Text/film

Pe baza nuvelei psihologice ''Moara cu noroc'' de Ioan Slavici, s-a construit si un film.In constructia filmului ''Moara cu noroc'',unele scene din carte au fost scoase,iar in carte apar si scenele care apar in film,dar si scenele care au fost scoase.In nuvela, secventele sunt mult mai bine conturate si detaliate.In film unele secvente sunt putin schimbate .
Filmul este o mica  povestire a cartii.Beneficiul de a citi o carte este foarte mare ,deoarece atunci cand citim o carte  ne delectam si ne imbogatim vocabularul,in schimb la filmul nu este chiar atat de benefic pentru noi.Filmul te ajuta sa intelegi mult mai bine intamplarile si sa faci o diferenta dintre carte si film.

Marii criticii al limbii romane , autorii , poetii  ne-au lasat  un mesaj  care putini au dat importanta …….”cititul este cel mai depret lucru al omului “.

Tema numarul 7.Maturizarea

Fara indoiala, ca la majoritatea oamenilor, nevoia ta cea mai mare este aceea de a fi iubit. Este normal sa vrei sa fii iubit, recunoscut, apreciat, ceea ce iti doresti este sa fii luat  total in grija, in permanenta si fara sa imparti nimic. Dar nevoia de a fi iubit este cel mai mare manipulator posibil. Sa te cunosti, sa-ti depasesti nevoia de a fi iubit, sa-ti schimbi programul, sa scapi de rutina, inseamna deja sa iesi din infantilism, altfel spus, sa te maturizezi. Dar exista si un alt demers capital pentru a accede la maturitatea afectiva, acela de a te responsabiliza.
Cand apar dificultati si suferinte in viata noastra amoroasa invocam prea des ghinionul, inca si mai adesea il acuzam pe partener. Suntem foarte dotati in a-l culpabiliza pe celalalt. Trebuie sa spunem ca acest mod functioneaza in toate situatiile: daca nu reusim intotdeauna sa ii influentam deciziile, cel putin ii producem mustrari de constiinta.
Este adevarat ca problema responsabilitatii nu este intotdeauna simpla. A face diferenta intre lucrurile de care suntem responsabili si cele de care nu suntem responsabili este una dintre cele mai mari probleme ale existentei. Sunt cei care zic mai degraba “Nu este vina mea” si cei care au tendinta sa spuna “Da, este din cauza mea”. In cele din urma capacitatea de a-ti cantari responsabilitatea este rezultatul unei lungi maturizari. Faptul de a te responsabiliza este asa de important pentru ca este un mod de a progresa. Atata vreme cat pui asupra celuilalt responsabilitatea ta, cat nu iti asumi greselile, nu le poti analiza, intelege, nu poti rezolva problemele subiacente care le genereaza.
Din contra, daca luam asupra noastra toate actele, chiar si cele mai putin glorioase, intram intr-un proces de evolutie si eliberare. Dintr-o persoana care se supune celorlalti si evenimentelor, devii o fiinta libera sa aleaga, sa decida si sa asigure urmarea deciziilor sale. Ceea ce este minunat in responsabilitatea asumata este faptul ca implica solutionarea dificultatilor, din moment ce raul este in noi, si remediul este tot in noi. Intr-un cuplu, dificultatile afective nu sunt cauzate niciodata doar de un singur partener. Este o greseala sa il acuzi pe celalalt ca este cauza propriilor tale nefericiri si a comportamentelor tale, fiecare trebuie sa caute in interiorul lui insusi motivele dificultatilor si reactiilor lui. Fiecare este responsabil de resentimenul sau. A te responsabiliza inseamna sa recunosti suferinta si sa incerci sa te vindeci singur, fara sa astepti pe cineva sa o faca, sa iti panseze rana. Tu esti singura persoana care are responsabilitatea de a o face si care este si cea mai apta sa o faca.

O persoana care si-a format conceptia despre lume si si-a fixat idealurile si atitudinile fata de aspectele vietii, un om cu personalitatea conturata va reusi sa se judece obiectiv si sa aibe o atitudine critica fata de anumite trairi afective negative. O persoana matura avand o imagine de sine relativ clara isi va putea reprezenta ce iar place sa fie si ce ar trebui sa faca, spunandu-si nu’’ trebuie sa fac ‘’ci ‘’ar trebui sa fac.’’ O persoana imatura spune adeseori sau intotdeauna trebuie demonstrand astfel imaturitatea dorintei exaltate de perfectionar. Trebuie implica un dicton imperativ, fara nuante, spre deosebire de ar trebui care implica mai multe cai si mai multe variatii. Au existat numeroase discuţii în privinţa iubirii şi originii acesteia. Dintre toate concluziile enunţate, ştiinţa a fost cea care a demonstrat importanţa iubirii, ca element fundamental în conservarea speciei umane. Chiar dacă acest lucru nu este atât de evident, existând şi astăzi îndoieli faţă de această teorie, evidenţa experimentală arată că iubirea creează o structură socială stabilă. Toate tipurile de iubire, fie ele „directe” sau „indirecte” ca scop, se reflectă asupra societăţii noastre din punct de vedere cultural, sistemul social fiind construit practic pe baza acestui sentiment. Relaţiile de iubire variază gradual, începând cu familia, prietenii, relaţiile sociale, până la iubirea faţă de patrie, cultură etc. Acestea se pot grupa şi după interes, spre exemplu, instinctul de supravieţuire ne cere să fim egoişti sau dimpotrivă, să iubim lucruri care nu ne oferă ceva palpabil în schimb, fiind totuşi greu să tragem o linie între iubirea raţională si iraţională.
Un caz aparte şi un subiect sensibil îl constituie iubirea faţă de divinitate, care diferă de la o fiinţă la alta. Din punct de vedere ştiinţific ea a fost descrisă ca o metodă de apărare faţă de necunoscut şi o speranţă pentru viaţa veşnică, dar în momentul de faţă religia ridică probleme complexe la care nici oamenii de ştiinţă nu au întotdeauna un răspuns cert.
Iubirea este o lege a vieţii”. Fiecare dintre noi caută o persoană specială, proprie, care să îi ofere aceleaşi lucruri în schimb. Cu toţii ajungem să simţim puternic euforia din timpul apropierii, cunoaştem sacrificiile făcute în numele iubirii şi clipele de gelozie. Deşi iubirea sună bine, ea trebuie canalizată în ideea de a nu crea suferinţă, pentru că iubirea dusă la extrem poate deveni periculoasă.
Iubirea nu poate maturiza, dar ea este rezultatul maturizării. Astfel, formarea mentalităţii omului se reflectă în capacitatea lui de a defini acest sentiment. Pentru umanitate, iubirea nu are doar scopul egoist sau altruist, ea criptează informaţii importante din stadiul evoluţiei noastre, iar îmbogăţirea definiţiei acesteia este dovada progresului. Din acest motiv, cu timpul, oamenii vor renunţa, probabil, la prejudecăţi şi la vechile învăţături despre ce este iubirea, devenind nu doar toleranţi, ci şi empatici faţă de persoanele care ştiu să iubească diferit.

Tema numarul 6. Dragostea

 Dragostea este o muzica a carei frumusete nu se pierde.
     Este durerea plina de dulceata. Este un sentiment ce odata experimentata, nicicând nu poate fi uitat.

     Daca vrei sa afli despre Dragoste, ar trebui sa-l întrebi pe cel ce venereaza Dragostea, sa întrebi privighetoarea ce s-a îndragostit de trandafir ori sa întrebi fluturele ce-si sacrifica viata pentru flacara fara sa ezite.

     Sa nu cercetezi asupra Dragostei la alte persoane decât la îndragostit, caci doar el singur îti poate spune toate cele despre Ea.

     Daca vrei sa zaresti o scânteie de iubire ar trebui sa privesti în ochii unuia intoxicat de Iubire. Atunci tu vei vedea cum intelectul, ratiunea, cunoasterea, mintea si gândirea au fost maturate departe si s-au topit în Oceanul Dragostei.

Persida reprezinta  centrul actiunii romanului, punctul central in care se intalnesc si se intretaie toate liniile de relatie dintre ea si celelalte personaje care o inconjoara. Insa pentru a accede la centru,personajul este supus unei consacrari, unei initieri, unei existente ieri profane si iluzorii careia ii va succede, neaparat, o noua existenta reala, durabila, eficace. Astfel, se poate spune ca Persida, iubindu-l pe Natl si casatorindu-se cu el, parcurge un adevarat traseu initiatic care o face sa inteleaga si sa vada altfel lucrurile din jurul ei, viata in general, ii formeaza personalitatea, o maturizeaza.Slavici este unul dintre scriitorii care descriu o iubire respinsa, condamnata nu doar de instante exterioare, dar mai ales de insisi cei care iubesc. Asa este cazul celor doi tineri din romanul Mara:

Persida

, o fata de 18 ani  inalta, lata-n umeri, rotunda si cu toate astea, subtirica s-o frangi dinmijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala si

Natl,

un baiat de 21 de ani, care desi macelar, era asa la infatisare, om placut, parca mai mult fata decat fecior , cu mustata plina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusinos, semana mai mult a cofetar decat a macelar. Ai fi crezut ca nu e in stare sa franga gatul unei vrabii. Prima lor intalnire poate fi pusa sub semnul destinului, deoarece ea s-a produs intr-o zi de primavara, cand vantul a spart o fereastra de la manastirea unde traia Persida. Cand avazut-o pentru prima data, Natl ramase uimit, cu inima inclestata si cu ochii oarecum impaingeniti. 

ReactiaPersidei a fost asemanatoare: obrajii ei se umplura de sange, si parca o sagetase ceva prin inima.Atat a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese. Aceasta dragoste la prima vedere,adevarata ’’coup de foudre’’, i-a marcat existenta tinerei fete, caci atat a fost numai, si gandul copilei era mereu la fereastra cea sparta, la frumusetea zilei de primavara, la omul ce statuse acolo, peste drum, cu ochii uimiti si rasuflarea, parca, oprita.Evolutia povestii de iubire dintre acesti doi tineri este urmarita de Slavici de-a lungul intregului roman.Slavici se dovedeste a fi un bun observator al sufletului omenesc, iar descrierile sentimentelor celor doi indragostiti sunt edificatoare. In capitolul IV, intitulat ’’Primavara’’, Natl o intalneste pe Persida pe pod:Cum sa treaca ? Cum sa calce ? Cum sa-si tie mainile? Cum sa se uite la ea? Sa-si ridice palaria ori safaca ca si cand n-ar cunoaste-o?Ca orice iubire insa, si iubirea lor se loveste de o serie de obstacole care le marcheaza existenta. Interdictia care conditioneaza iubirea lor se manifesta pe trei planuri: mai intai este vorba de nationalitatea tinerilor: ea este romanca si el neamt, iar nici una dintre cele doua familii nu vrea ’’sa-si spurce sangele’’; apoi conditia sociala constituie o piedica pentru implinirea iubiriilor. Natl face parte dintr-o familie considerata instarita, iar Persida este orfana,de asemenea, exista intre cei doi tineri o interdictie morala, putem vorbi despre incompatibilitatea temperamentelor , fiindca se intalnesc doua spirite diferite, femeia reprezentandu-l pe cel superior. Un singur exemplu este suficient pentru a ne da seama ca iubirea lor a fost de la inceput una imposibila si interzisa.Da, e fata Marei!grai Hubaroaie mai intai mirata, apoi dezamagita. Pacat ii venea sa zica, dar n-a rostit vorba. Era oarecum induiosata ca e mare nenorocire sa fii atat de frageda, atat de frumoasa si sa ai mama pe Mara,precupeata si podarita. Slavici insista mult asupra acestui cuplu, tocmai pentru a pune in evidenta dificultatile prin care erau nevoiti sa treaca doi tineri de nationalitati diferite, de la o pozitia categorica a parintilor si pana la mustrarile de constiinta pe care ei singuri si le faceau. Persida este insa personajul pozitiv, cu o personalitate puternica, care isi invinge teama si emotiile inerente inceputului vietii conjugale, prin felul incare intelege dragostea, deoarece ea vede in iubire nu numai o dezlantuire a inimii, ci si o mare responsabilitate. Desi fusese curtata si de teologul Codreanu, care o adora (-Ah, ce femeie, ce fiinta! Ce ademenitor ii era zambetul, ce dulce supararea, ce usor curgeau vorbele de pe buzele ei, ce nesecat ii erasufletul!) , Persida hotaraste sa se casatoreasca cu Natl pentru ca, spune scriitorul, ‘’ea simtea cadestinul ei s-a identificat cu al lui Natl’’.

A doua poveste de dragoste  este cea  dintre Romeo si Julieta.

Romeo si Julieta sunt probabil cel mai celebru cuplu de indragostiti. Din pacate, trista lor poveste de dragoste nu este una singulara. Realitatea abunda de iubiri nefericite, iubiri neimplinite, iubiri imposibile, desi universul indragostitilor este un teritoriu uman in care domneste puritatea si credinta netarmurita in iubire.

In acest univers sacru, creat prin iubire, domneste fericirea, armonia si deplina intelegere dintre indragostiti. Iubirea este un miracol in fata caruia oricine vibreaza, cuprins de un elan nemaiintalnit pana atunci.

Daca iubirea in sine nu are nimic tragic, fiind un permanent izvor de fericire, confruntarea cu ceea ce exista in afara acestui univers aparte da nastere tragismului, suferintei

Lipsa de armonie si intelegere din societatea in care traiesc cei doi, moravurile vremii, lipsa unor criterii valorice si morale, fac ca – de multe ori – o astfel de poveste de dragoste, induiosatoare prin sinceritatea sentimentelor traite, sa aiba un final nefericit. Tragismul rezulta din imposibilitatea ca cei doi indragostiti sa-si traiasca iubirea in intreaga ei plenitudine, sa o lase sa infloreasca.

Uneori, iubirea triumfa prin lupta celor doi care reusesc sa inlature obstacolele potrivnice implinirii ei. Sunt insa si situatii in care destinul sau un complex nefericit de imprejurari pare sa deturneze planurile celor doi iubiti si ceea ce triumfa este doar ideea de iubire care trece dincolo de moarte.

La fel stau lucrurile si in cazul acestei induiosatoare povesti de dragoste dintre doi tineri care nu-si doresc altceva decat implinirea dragostei ce-i anima. Iubirea ideala traita de ei ii determina ca in final sa se sacrifice pe altarul iubirii.

Povestea iubirii dintre Romeo si Julieta, cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria omenirii, a fost transfigurata artistic de marele dramaturg William Shakespeare. Tragedia in cinci acte, Romeo si Julieta, aparuta in 1954, a fost primita cu entuziasm, inca de la prima reprezentatie. Spectatorii s-au grabit sa traga concluzia ca piesa s-ar baza pe fapte reale, desi autorul ei nu a sustinut niciodata acest lucru.

Actiunea piesei shakespeariene se petrece la Verona, protagonistii fiind descendentii a doua familii, Montague si Capulet, care se dusmanesc de moarte. Cei doi indragostiti se casatoresc în taina, dar Romeo trebuie sa paraseasca Verona, fiindca îl omorâse în duel pe Tybalt, varul Julietei. La sfatul calugarului Lorenzo, Julieta înghite o bautura care o afunda într-un somn adanc, asemanator mortii. Sub aceasta aparenta, ea urma sa fie dusa la Romeo, dupa ce va fi fost scoasa din cavoul unde o depusese familia.

Romeo nu primeste mesajul prin care Lorenzo îl vestea despre toate acestea si, auzind de moartea Julietei, se întoarce la Verona si se sinucide, neputand trai in absenta fiintei dragi. Trezindu-se din somn, Julieta prefera si ea moartea unei vieti fara iubitul ei. Sfarsitul celor doi tineri aduce in final împacarea famiilor lor.

Mesajul piesei – dincolo de tragismul soartei celor doi indragostiti – este unul optimist: conceptiile umaniste despre viata sunt mai presus de morala epocii in care au trait cei doi tineri. Ele se vor afirma si vor triumfa in cele din urma.

Nu stim sigur daca aceasta induiosatoare poveste de dragoste se bazeaza sau nu pe fapte reale. De-a lungul timpului au existat probabil numeroase cazuri asemanatoare de indragostiti care au pus iubirea si nobletea sufleteasca mai presus de realitatea cruda a lumii in care traiau, o lume guvernata de calcule meschine si in care deseori sentimentele erau puse pe plan secund.

Aheologii au descoperit recent două schelete din Neolitic, apartinand unui cuplu de tineri, prinse într-o îmbrăţişare tandră şi îngropate lângă Mantua, la doar 40 de kilometri de Verona, oraşul în care Shakespeare a imaginat povestea de dragoste dintre Romeo şi Julieta. Aceasta descoperire sugereaza posibilitatea ca trista poveste de dragoste sa se bazeze pe un fapt real.

Liviu Rebreanu (fisa bibliografica)

Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud.

Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista “Luceafarul”, din Sibiu, condusa de O.Goga si O.Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista “Convorbiri critice”, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la “Falanga literara si artistica”, condusa de M.Dragomirescu, functie ce o va detine si la “Convorbiri critice”. In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.

Pana la aparitia primului sau roman, “Ion”(1920), a publicat cateva volume de nuvele (“Framintari”, 1912; “Golanii”, 1916; “Marturisire”, 1916; “Rafuiala”, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la Bucuresti, revista “Romania literara”, care apare pana la 6 ianuarie 1934.

Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in varsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si reinhumat la cimitirul Bellu din Bucuresti.

De dimensiuni restranse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de manie sau de brutalitate, in conflictele dramatice preponderent-taranesti, specifice satului transilvanean, primele nuvele au fost remarcate cu destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte literare mari, prozatorul face gazetarie, colaboreaza la “Flacara”, “Rampa” si “Universul literar”, scoate, pentru cateva luni, impreuna cu Mihail Sorbul, la Craiova, revista “Scena” si, un timp, semneaza cronica teatrala la “Sburatorul” lui E.Lovinescu.

Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul razboi mondial (“Catastrofa”, “Itic Strul- Dezertor”, “Calvarul”).

In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continua si adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.

Nuvele

Catastrofa (1921)
Norocul (1921)
Cuibul visurilor (1927)
Cântecul lebedei (1927)
Iţic Ştrul, dezertor (1932)
Golanii

Romane sociale

Ion (1920)
Crăişorul (1929)
Răscoala (1932)
Gorila (1938)

Romane psihologice

Pădurea spânzuraţilor (1922)
Adam şi Eva (1925)
Ciuleandra (1927)
Jar (1934)

 

Romane poliţiste

Amândoi (1940)

Teatru
Cadrilul (1919)
Plicul (1923)
Apostolii (1926)