Tema numarul 7.Maturizarea

Fara indoiala, ca la majoritatea oamenilor, nevoia ta cea mai mare este aceea de a fi iubit. Este normal sa vrei sa fii iubit, recunoscut, apreciat, ceea ce iti doresti este sa fii luat  total in grija, in permanenta si fara sa imparti nimic. Dar nevoia de a fi iubit este cel mai mare manipulator posibil. Sa te cunosti, sa-ti depasesti nevoia de a fi iubit, sa-ti schimbi programul, sa scapi de rutina, inseamna deja sa iesi din infantilism, altfel spus, sa te maturizezi. Dar exista si un alt demers capital pentru a accede la maturitatea afectiva, acela de a te responsabiliza.
Cand apar dificultati si suferinte in viata noastra amoroasa invocam prea des ghinionul, inca si mai adesea il acuzam pe partener. Suntem foarte dotati in a-l culpabiliza pe celalalt. Trebuie sa spunem ca acest mod functioneaza in toate situatiile: daca nu reusim intotdeauna sa ii influentam deciziile, cel putin ii producem mustrari de constiinta.
Este adevarat ca problema responsabilitatii nu este intotdeauna simpla. A face diferenta intre lucrurile de care suntem responsabili si cele de care nu suntem responsabili este una dintre cele mai mari probleme ale existentei. Sunt cei care zic mai degraba “Nu este vina mea” si cei care au tendinta sa spuna “Da, este din cauza mea”. In cele din urma capacitatea de a-ti cantari responsabilitatea este rezultatul unei lungi maturizari. Faptul de a te responsabiliza este asa de important pentru ca este un mod de a progresa. Atata vreme cat pui asupra celuilalt responsabilitatea ta, cat nu iti asumi greselile, nu le poti analiza, intelege, nu poti rezolva problemele subiacente care le genereaza.
Din contra, daca luam asupra noastra toate actele, chiar si cele mai putin glorioase, intram intr-un proces de evolutie si eliberare. Dintr-o persoana care se supune celorlalti si evenimentelor, devii o fiinta libera sa aleaga, sa decida si sa asigure urmarea deciziilor sale. Ceea ce este minunat in responsabilitatea asumata este faptul ca implica solutionarea dificultatilor, din moment ce raul este in noi, si remediul este tot in noi. Intr-un cuplu, dificultatile afective nu sunt cauzate niciodata doar de un singur partener. Este o greseala sa il acuzi pe celalalt ca este cauza propriilor tale nefericiri si a comportamentelor tale, fiecare trebuie sa caute in interiorul lui insusi motivele dificultatilor si reactiilor lui. Fiecare este responsabil de resentimenul sau. A te responsabiliza inseamna sa recunosti suferinta si sa incerci sa te vindeci singur, fara sa astepti pe cineva sa o faca, sa iti panseze rana. Tu esti singura persoana care are responsabilitatea de a o face si care este si cea mai apta sa o faca.

O persoana care si-a format conceptia despre lume si si-a fixat idealurile si atitudinile fata de aspectele vietii, un om cu personalitatea conturata va reusi sa se judece obiectiv si sa aibe o atitudine critica fata de anumite trairi afective negative. O persoana matura avand o imagine de sine relativ clara isi va putea reprezenta ce iar place sa fie si ce ar trebui sa faca, spunandu-si nu’’ trebuie sa fac ‘’ci ‘’ar trebui sa fac.’’ O persoana imatura spune adeseori sau intotdeauna trebuie demonstrand astfel imaturitatea dorintei exaltate de perfectionar. Trebuie implica un dicton imperativ, fara nuante, spre deosebire de ar trebui care implica mai multe cai si mai multe variatii. Au existat numeroase discuţii în privinţa iubirii şi originii acesteia. Dintre toate concluziile enunţate, ştiinţa a fost cea care a demonstrat importanţa iubirii, ca element fundamental în conservarea speciei umane. Chiar dacă acest lucru nu este atât de evident, existând şi astăzi îndoieli faţă de această teorie, evidenţa experimentală arată că iubirea creează o structură socială stabilă. Toate tipurile de iubire, fie ele „directe” sau „indirecte” ca scop, se reflectă asupra societăţii noastre din punct de vedere cultural, sistemul social fiind construit practic pe baza acestui sentiment. Relaţiile de iubire variază gradual, începând cu familia, prietenii, relaţiile sociale, până la iubirea faţă de patrie, cultură etc. Acestea se pot grupa şi după interes, spre exemplu, instinctul de supravieţuire ne cere să fim egoişti sau dimpotrivă, să iubim lucruri care nu ne oferă ceva palpabil în schimb, fiind totuşi greu să tragem o linie între iubirea raţională si iraţională.
Un caz aparte şi un subiect sensibil îl constituie iubirea faţă de divinitate, care diferă de la o fiinţă la alta. Din punct de vedere ştiinţific ea a fost descrisă ca o metodă de apărare faţă de necunoscut şi o speranţă pentru viaţa veşnică, dar în momentul de faţă religia ridică probleme complexe la care nici oamenii de ştiinţă nu au întotdeauna un răspuns cert.
Iubirea este o lege a vieţii”. Fiecare dintre noi caută o persoană specială, proprie, care să îi ofere aceleaşi lucruri în schimb. Cu toţii ajungem să simţim puternic euforia din timpul apropierii, cunoaştem sacrificiile făcute în numele iubirii şi clipele de gelozie. Deşi iubirea sună bine, ea trebuie canalizată în ideea de a nu crea suferinţă, pentru că iubirea dusă la extrem poate deveni periculoasă.
Iubirea nu poate maturiza, dar ea este rezultatul maturizării. Astfel, formarea mentalităţii omului se reflectă în capacitatea lui de a defini acest sentiment. Pentru umanitate, iubirea nu are doar scopul egoist sau altruist, ea criptează informaţii importante din stadiul evoluţiei noastre, iar îmbogăţirea definiţiei acesteia este dovada progresului. Din acest motiv, cu timpul, oamenii vor renunţa, probabil, la prejudecăţi şi la vechile învăţături despre ce este iubirea, devenind nu doar toleranţi, ci şi empatici faţă de persoanele care ştiu să iubească diferit.